Război în toată regula între Antena 1, deținătoarea drepturilor de televizare a Ligii 1, și Mitică Dragomir, președintele LPF. Directorul general al Antenei 1, Dan Matiescu, anunță că că meciurile de Liga 1 nu vor face la anul mai mult de 14 milioane de euro. În condițiile în care RCS&RDS și Antena 1 au plătit pentru actuala ediție de campionat 34 de milioane de euro.
„Nu numai că audiența a scăzut, dar asistăm la o reticiență din partea clienților de publicitate, care nu mai doresc plasarea spoturilor în apropierea meciurilor de fotbal din Liga I, din cauza acuzelor aduse arbitrajului”, a declarat Matiescu pentru Mediafax.
“Negocierile vor avea loc între LPF și consorțiul care deține drepturile. Sperăm că LPF va aborda aceste tratative cu maximă răspundere, întrucât implicațiile negative ale neajungerii la un rezultat pot fi pentru unele cluburi aproape distructive. În cazul în care nu vom ajunge la un compromis, vom solicita, cel mai probabil, rezilierea contractului. Evident, mai întâi pe cale amiabilă, dar în astfel de situații probabilitatea de a ajunge în instanța de judecată este foarte mare, așa că luăm în calcul solicitarea unor despăgubiri de peste 40 milioane de euro pentru un produs care a fost alterat în mod intenționat în acest sezon. În același timp, vom bloca organizarea unei noi licitații, iar drepturile devin litigioase”, a spus Dan Matiescu pentru Jurnalul național.
Dragomir a are altă părere. „Adunarea Generală a LPF a aprobat o renegociere a contractului în aceleași condiții financiare. Suma nu se va renegocia niciodată. Nu voi renegocia nici măcar cu un cent”, a replicat șeful LPF pentru „Adevărul“.
„În cazul în care nu vom ajunge la un compromis, vom solicita, cel mai probabil, rezilierea contractului. Mai întâi, pe cale amiabilă, dar probabilitatea de a ajunge în instanță este foarte mare, așa că luăm în calcul solicitarea unor despăgubiri de 40 de milioane de euro, pentru un produs care s-a alterat în mod intenționat în acest sezon”, a mai spus Matiescu.
„Să facă ce vor, mă doare undeva de ce spun ei! Pe mine mă interesează doar ce spune legea. Eu nu încalc legea în fața șantajului. Dacă e șantaj, nu mă interesează. Eu nu pun în practică decât hotărârile Adunării Generale a LPF. Dacă n-aș respecta caietul de sarcini stabilit sau deciziile Adunării Generale, atunci aș fi în culpă. Eu nu mă sperii de șantajul lor. Ei cred că dacă sunt televiziune ne sperie. Să respecte contractul”, a răspuns Dumitru Dragomir pentru “Adevărul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER